Durata de livrare: 1-3 zile
ORMA FARMACEUTICA: solutie orala
SPECII TINTA: Cabaline, Bovine, Ovine, Caprine, Suine, Leporide, Caini, Pisici si Pasari.
INDICATII:
Complexul vitaminic AD3E actioneaza ca biostimulator, marind rezistenta epiteliilor si membranelor celulare fata de microorganismele patogene.
Vitamina A reprezinta factorul protector epitelial si endotelial ce previne infectiile, mareste rezistenta organismului, stimuleaza cresterea si ouatul.
Vitamina D3 este indispensabila dezvoltarii scheletului si in formarea cojii oului; ia parte la reglarea echilibrului calciu–fosfor, intervine in metabolismul glucidic, determinand o crestere a glicogenului hepatic si muscular.
Vitamina E previne oxidarea lipidelor din organism si a grasimilor din hrana, iar activitatea ei este legata de transportul aminoacizilor si proteinelor in organism. Potenteaza activitatea vitaminei A.
Se utilizeaza in profilaxia si tratamentul deficientelor vitaminice, rahitismului si osteomalaciilor, precum si in ameliorarea ratiilor furajere deficitare. Complexul vitaminic AD3E se utilizeaza in vederea cresterii rezistentei organismului la infectii, imbunatatirea starii generale, reducerea stresului de transport, precum si pentru imbunatatirea prolificitatii la efectivele de reproductie.
COMPOZITIE:
1 ml de solutie orala contine:
Vitamina A…...……………..........….........50.000 UI
Vitamina D3…………………......…….........5.000 UI
Vitamina E…………...................…….............20 mg
Excipienti: Butilhidroxitoluen.....................0,05 mg
Polisorbat 80, apa ultrapura.
CONTRAINDICATII:
Hipervitaminoze A, D3 sau E.
Nu se administreaza in caz de hipersensibilitate la substantele active sau la oricare dintre excipienti.
REACTII ADVERSE:
Nu s-au semnalat. Daca observati reactii grave sau alte efecte care nu sunt mentionate in acest prospect, va rugam sa informati medicul veterinar.
POSOLOGIE, CALE SI MOD DE ADMINISTRARE:
Se administreaza in apa de baut, timp de 3 – 5 zile. Solutia de administrat trebuie sa fie consumata in ziua prepararii.
Animale mari: 10 – 14 ml/zi.
Animale mijlocii: 2 – 6 ml/zi.
Animale mici: 2 – 4 ml/zi.
Pasari: 1 – 2 ml/1 litru apa de baut.
TIMP DE ASTEPTARE:
Zero zile.
PRECAUTII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE:
A nu se lasa la indemana copiilor.
A se pastra la temperatura mai mica de 25°C.
A se proteja de lumina directa.
A nu se utiliza dupa data expirarii marcata pe ambalaj.
Nu utilizati AD3E solutie orala daca observati semne vizibile de deteriorare a ambalajului.
Valabilitate: 2 ani.
ATENTIONARI SPECIALE:
Supradoze
Depasirea marcanta a dozelor sau administrarea indelungata poate produce fenomene adverse sau chiar intoxicatii prin cumulare, manifestate prin anorexie, coloratia pielii si mucoaselor, anemie, leucopenie, hipertrofie splenica si hepatica.
Interactiuni cu alte medicamente
Retinolul poate reprima efectul anti-inflamator al glucocorticoizilor.
Barbituricele scurteaza timpul de injumatatire al calciferolului.
Tocoferolul actioneaza sinergic cu seleniul.
Incompatibilitati:
Nu se cunosc.